Există o deosebire fundamentală, în problema Trinității, între Biserica Spirituală Unică și Martorii lui Iehova. În acest articol mă ocup în special de o ramură, care ține de Martorii lui Iehova și anume de aceia și acelea, care susțin doctrina modalistă, care reduce Trinitatea la o singură Persoană. Modalismul este doctrina teologică potrivit căreia Tatăl, Fiul şi Duhul nu sunt trei Persoane distincte, ci mai degrabă trei moduri sau forme de activitate în care Dumnezeu se manifestă pe Sine. Conform conceptului modalist al Treimii, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt nu sunt egali şi veşnic coexistenţi, ci sunt pur şi simplu trei manifestări succesive ale lui Dumnezeu, sau trei moduri temporare ale activităţii Sale. Modalismul, care este de fapt o formă a unitarianismului, neagă că Dumnezeu în făptura Sa lăuntrică este triunitar. Altminteri, el pretinde că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt roluri temporare sau succesive adoptate de Dumnezeu pentru împlinirea planului divin al izbăvirii şi ele în nici un caz nu corespund în vreun fel naturii fundamentale a Supremului Dumnezeu. Modalismul nu recunoaşte personalitatea independentă a lui Hristos, ci priveşte întruparea ca pe un mod de existenţă sau de manifestare a Tatălui. Pentru modalişti, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh se referă doar la felul în care Dumnezeu se dezvăluie pe Sine, dar aceste noţiuni nu sunt legate de fiinţa Sa lăuntrică. În ceea ce privește modalismul eu spun că este doar una dintre posibilele modalități de a îl înțelege pe Dumnezeu și natura Sa și această variantă nu oferă mai multe garanții de veridicitate de cât alte opinii omenești, concretizate în alte dogme și doctrine, ale diferitelor confesiuni creștine. Nici o dogmă sau doctrină religioasă, care este relativă, deoarece cunoașterea umană este parțială, nu dezvăluie ”adevărul absolut,” despre Dumnezeu, ci aceasta reprezintă doar opinie umană, referitor la adevărul absolut. Opinia modalistă, cu privire la natura și ipostazele lui Dumnezeu, mi se pare eronată, atunci când este comparată cu textele Bibliei și am să explic de ce.
Deosebirea dintre Iehoviști, modaliști sau cei care pretind că nu sunt modaliști și Biserica Spirituala Unică este foarte mare. Martorii lui Iehova sunt o instituție bisericească, care susține o anumită doctrină, cu privire la Trinitate și care încearcă să își facă adepți, prin propovăduirea acestei doctrine. La fel ca orice confesiune creștină instituționalizată, Martorii lui Iehova grupează oamenii în jurul unei anumite interpretări a Bibliei, în loc să se limiteze să îi pună pe cei credincioși sau pe cele credincioase, în legătură personală cu Isus (Iisus). Oricine are dreptul să propună o anumită interpretare a Bibliei, dar scopul corect al activității noastre este acela de a îi pregăti pe oameni pentru a intra fiecare în parte, într-o relație personală cu Isus (Iisus) și nu doar de a deveni adepții unei anumite confesiuni creștine sau a alteia, ai unei doctrine creștine sau a alteia. Isus (Iisus) este o Persoană și drumul care duce la El nu este constituit din doctrinele creștine relative, ci dintr-o legătură personală, o experiență personală, o cunoaștere personală și un dialog personal, cu El. Doctrina modalistă este interesantă, la prima vedere și poate atrage pe mulți, dar are mari defecte și este inconsistentă cu Biblia.
Pe de altă parte, Biserica Spirituală Unică lasă deschisă această problemă a Trinității, nu tranșează definitiv această temă și rămâne deschisă la orice argument, care poate face mai multă lumină, în această privință. B.S.U. susține că nici o doctrină creștină nu cuprinde în întregime și nu rezolvă în totalitate complexitatea acestui subiect și că părerile oamenilor, inclusiv părerile exprimate în articolul de față, nu sunt decât încercări de a înțelege ceva care se află în sfere unde este greu de ajuns. Toate ideile noastre privitoare la Trinitate sunt numai opinii personale, susținute sau nu și de alții, ele nu reprezintă ”adevărul absolut” și nu rezolvă complet și definitiv această problemă, extrem de complexă și controversată. Din cauza discuțiilor privitoare la Trinitatea divină s-au creat noi religii, de exemplu Islamul și în mare măsură și din această cauză s-a împărțit Creștinismul în mai multe curente și denominațiuni. Orice părere care este impusă asupra altora, privitor la Trinitate sau la alte subiecte teologice devine un instrument de constrângere și o limitare a dreptului pe care îl are fiecare ființă umană de a își formula propriile convingeri. Din acest motiv, eu respect dreptul Martorilor lui Iehova de a își formula propriile păreri, privitor la Trinitate, dar îmi rezerv dreptul de a le critica, pe baza unor temeiuri biblice și de asemenea de a îmi expune propria părere. În baza textelor Bibliei, eu consider că Martorii lui Iehova, cel puțin în varianta modalistă, nu au clarificat în esența și complexitatea ei problema Trinității. Sunt de acord că textul din 1 Ioan 5; 7, care se referă la Trinitate, nu este decât o inserție târzie și că nu trebuie luat în considerare, atunci când se discută problema Trinității, dar asta nu validează concepția martorilor lui Iehova, în varianta modalistă, în această privință.
Trinitatea, concepută ca un Trinitarianism istoricist, așa cum o văd modaliștii, mi se pare că nu are susținere biblică. Înțeleg prin Trinitarianism istoricist o concepție în care se neagă existența Trinității în fapt, dar se acceptă pe cale de consecință. Cu alte cuvinte, după cum afirmă Martorii lui Iehova, nu există în fapt Trinitate, căci Tatăl este Isus și Isus este Tatăl, dar în V.T. Isus a ”întruchipat” un alt aspect al caracterului lui Dumnezeu, decât în N.T. Prin urmare, Dumnezeul din V.T. este categoric și aspru, dar același Dumnezeu în N.T. este blând și iubitor. Până la urmă, sunt tot două ipostaze diferite, la care dacă adăugăm și epoca actuală, avem în fapt, deși contestată, tot o Trinitate de ipostaze ale lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Martorii lui Iehova consideră că Trinitatea este o creație absurdă, datorată Conciliului de la Nicea și lui Constantin cel Mare. Martorii lui Iehova susțin că Dumnezeu este Unul, dar că El s-a manifestat diferit, în diferite perioade istorice. Ei susțin că în realitate există doar Isus, care este și Tatăl și care este același în V. T. și în N.T. Tatăl este identic cu Fiul și cu Duhul Sfânt, dar Tatăl s-a manifestat diferit în V.T., unde s-a prezentat ca Yhwh, în timpul vieții lui Isus (Iisus) pe pământ, unde s-a manifestat în persoană lui Isus (Iisus) și după ridicarea la Cer a lui Isus (Iisus) și Pogorârea Duhului Sfânt, când s-a manifestat și continuă să se manifeste ca și Duh Sfânt. Iehoviștii susțin că Dumnezeu Tatăl din V.T. este exact același cu Dumnezeu Fiul, din N.T., adică în V.T. este tot Isus din N.T., Acela care se manifestă. Evident că într-un fel așa și este deoarece Tatăl și Fiul sunt același Dumnezeu și nu sunt doi Dumnezei diferiți, dar negreșit El se manifestă în ipostaze sau forme diferite, în cele două cazuri. Idea de Trinitate, dacă nu este bine înțeleasă poate duce la mari confuzii.
Nu se poate spune că Isus, din N.T. este identic cu Dumnezeu, din V.T., deoarece Dumnezeu, din V.T., nu conținea în Sine și natura umană, spre deosebire de Isus, din N.T., care conține această natură umană, deoarece Isus a fost în același timp, Dumnezeu adevărat și om adevărat. A susține că Dumnezeu, din V.T., este identic cu Isus din N.T., înseamnă să susținem că Isus, în N.T., a fost exclusiv Dumnezeu, dar nu a fost, în același timp și om și aceasta consider că este o eroare. Isus s-a născut din femeie, a suferit ca un om și a murit ca un om, deci Isus a avut negreșit o dublă natură, divină și umană. Deoarece eu nu cred că Isus omul a avut doar o natură divină, în N.T., dar nu a avut și o natură umană, eu resping teoria modalistă și o consider inadecvată la învățătura creștină. Iehoviștii au tot dreptul să creadă ceea ce doresc, dar eu consider că N.T. ne arată că Isus a fost și om adevărat, în natura Sa și nu doar Dumnezeu adevărat și, din acest motiv, Dumnezeu, din V.T., nu este același cu Dumnezeu din N.T., decât în latura Sa divină. În latura umană Isus nu se regăsește în V.T. ca o prezență reală. Mai mult, eu cred că prin Isus, orice om poate avea același statut pe care l-a avut și El, adică poate să devină fiul sau fica lui Dumnezeu, dacă la rândul lui sau al ei, vor fi născuți și ei din Dumnezeu. Prin nașterea din nou, adică prin nașterea din Dumnezeu, noi devenim copiii Tatălui Ceresc, cu nimic deosebiți de Isus, El rămâne însă pentru totdeauna, Cel dintâi născut, dintre mai mulți frați. (Romani 8; 28-29; Galateni 3; 26)
Isus este Mântuitorul nostru, dar noi suntem frații și surorile Lui, nu suntem ”robii” Lui sau slujitorii Lui, mai mult decât este El slujitorul nostru. (Ioan 15; 15 ; Luca 22; 27) Și eu cred că doctrina stabilită prin Conciliu de la Niceea, privitor la Treimea divină, este incompletă și imperfectă, dar din alte motive decât cred Martorii lui Iehova. Eu cred că Persoana lui Isus a fost greșit înțeleasă și că a fost transformată, în mod nejustificat, într-un obiect de cult, într-un idol, cu toate că El a fost conceput de Dumnezeu Tatăl să fie doar un ”deschizător de drumuri,” un exemplu de urmat pentru oameni, adică un înainte mergător, pe baza căruia oamenii să trăiască așa cum a trăit și El și să devină fii și fiicele Tatălui. Isus este o modalitate, o jertfă sacrificată în interesul nostru veșnic, nu este ”șeful,” ”patronul,” în care a fost transformat, de către instituțiile bisericești.
Mântuirea nu este o recompensă pentru cei buni, mântuirea este modalitatea prin care devenim copiii lui Dumnezeu, moștenitorii Lui. Desigur că numai cei buni vor fi copiii lui Dumnezeu, dar este nevoie de mai mult și anume de a fi născuți din El și nu doar de o bunătate a noastră proprie. Așa cum Isus a fost născut din Dumnezeu, așa trebuie să fim născuți și noi, din Duhul Sfânt. (1 Ioan 5; 18) Eu nu spun că trebuie să fim născuți toți din fecioară, prin nașterea noastră biologică, numai Nicodim și alții ca el, putea crede că trebuie să ne naștem a doua oară, biologic, pentru a fi mântuiți. Eu spun că trebuie să fim născuți toți din Duhul Sfânt, căci dacă nu vom fi, atunci nu vom vedea și nu vom intra în Împărăția lui Dumnezeu. (Ioan 3; 3-6) Atunci când suntem născuți din Dumnezeu și numai atunci, suntem copiii Lui și dobândim același statut ca și Isus. Așa cum Isus a fost născut din Duhul Sfânt, tot așa trebuie să fim născuți și noi, nu din Duhul Sfânt și dintr-o fecioară, ca persoană biologică, ci din Duhul Sfânt și din natura noastră umană, prin unirea celor două, căci astfel noi devenim ființe noi, creațiuni noi. (2 Corinteni 5; 17-18)
Numai Isus a avut nevoie să fie născut dintr-o Fecioară și din punct de vedere biologic, căci El nu putea greși, dar noi dacă greșim putem fi iertați de greșelile noastre, prin sângele Lui. Dacă ar fi greșit chiar Isus, nu exista nici o jertfă, în așa fel ca El să poată fi iertat, deoarece jertfele de animale din V.T. îl prefigurau chiar jertfa Sa pe cruce, adică pe El și cum putea să fie folosit pentru iertarea Lui, simboluri care arătau spre iertarea care venea prin El? Jertfele de animale, din V.T., aveau valoare tot prin prisma jertfei pe care urma să o aducă Isus, adică pe sine însuși și dacă Isus ar fi greșit, atunci nici aceste jertfe pentru păcat, prevăzute de V.T., oricum nu ar fi avut nici o valabilitate. Nașterea din Fecioară a lui Isus nu presupune că El nu poate fi egalat sau urmat, pe baza faptului că noi nu suntem toți născuți din fecioare, ci înseamnă că Dumnezeu și-a luat toate precauțiile ca Isus să nu păcătuiască, căci dacă o făcea, tot planul de mântuire a lui Dumnezeu ar fi fost compromis. Deoarece, acum există jertfa lui Isus pe cruce, cu noi miza este diferită, în sensul că noi, chiar dacă greșim putem fi iertați, prin această jertfă și aceasta nu ne pune într-o lumină diferită, într-o situație de inferioritate față de Isus, căci poate că și noi, dacă am fi fost născuți din Fecioară, am fi putut să trăim pe pământ fără să păcătuim niciodată, la fel ca și El. (1 Petru 2, 22) Noi suntem egali cu Isus, dacă suntem născuți din Dumnezeu, nu suntem mai mari decât El, dar avem propria noastră demnitate. Nu suntem independenți față de Isus, dar suntem și noi copii ai lui Dumnezeu, ca și El, pe baza propriei noastre nașterii individuale din Dumnezeu.
Ceea ce ne învață Bisericile instituționale și anume că este de ajuns să credem în Isus, dar că nu este obligatoriu să și trăim ca și El, este complet greșit și contravine N.T. (1 Ioan 2; 6) Cine dorește să fie fiul sau fiica lui Dumnezeu Tatăl, trebuie să fie născut din Tatăl și să trăiască și el sau și ea, cum a trăit Isus, căci Isus nu este mântuit în locul nostru, prin credința noastră în El, ci chiar noi suntem aceia sau acelea, care urmează să fim mântuiți. Este adevărat că prin Isus ni se pun la dispoziție toate mijloacele sau mecanismele mântuirii noastre, dar cei care trebuie să parcurgă drumul, care se deschide înaintea noastră, suntem chiar noi, deoarece Isus l-a parcurs o dată. El nu a parcurs acest drum în locul nostru, ci l-a parcurs pentru noi, doar pentru ca să ne arate nouă care este această Cale și cum trebuie ea străbătută. Credința în Isus ne îndreptățește să mergem pe Calea, care este El, dar credința fără fapte este moartă, adică putem să credem în Calea, care duce la viața veșnică, dar să nu mergem pe ea. (Iacov 2; 14-26)
Prin Isus, Calea către veșnicie ne este deschisă, dar această Cale duce la cruce și pe acolo trebuie să trecem și noi, dacă este cazul. Crucea lui Isus nu a exclus ”crucea martirilor,” și chiar dacă El a murit pentru ei și ei au trebuit să moară, pentru numele Lui. Bisericile instituționale ne-au obișnuit să credem că dacă facem ce spun ele este în regulă și vom fi mântuiți, dar este o minciună, noi trebuie să trăim cum a trăit Isus, căci acesta este modelul acceptabil în ochii lui Dumnezeu Tatăl, acesta este modul cum înțelege El că trebuie să trăiască un om pe pământ, adică așa a trăit chiar El, în omul Isus (Iisus), printre oameni. Isus nu a parcurs și nu parcurge în locul nostru Calea mântuirii, este un drum, care stă în fața fiecăruia dintre noi. El a murit în locul nostru, dar nu este mântuit în locul nostru, ci trăiește în noi, împreună cu noi. Asupra întinderii acoperirii pe care ne-o asigură Isus, în problema mântuirii noastre sunt multe dezbateri, dar eu consider că e prea mult să credem că Isus este înlocuitorul nostru chiar și în relațiile pe care noi le avem cu semenii noștri, adică noi nu mai trebuie să facem nimic pentru ei, deoarece a făcut și face totul Isus (Iisus) pentru aceștia.
În viziunea Martorilor lui Iehova nu poate fi vorba despre Trinitate, deoarece cele trei Persoane nu se manifestă în același timp, ci se manifestă diferit în epoci istorice diferite. De fapt, Isus din N.T. este același cu Tatăl, din V.T., ei sunt aceași Persoană și nu două Persoane diferite și nu exista Tatăl în afara Persoanei istorice a lui Isus (Iisus).
Eu nu accept această teorie din următoarele motive:
1. Dacă ar fi așa, cum susțin Martorii lui Iehova, modaliști, înseamnă că pruncul Isus ținea pe umerii Săi fragili întregul univers, atunci când se afla în brațele Fecioarei Maria. Așa cum cred Creștinii, Dumnezeu Tatăl este Cel care susține prin puterea Lui întregul univers și dacă Tatăl era Isus înseamnă că pruncul Isus era responsabil de tot ceea ce există. Mi se pare absurd.
2. Isus (Iisus) vorbea adesea cu Tatăl Său, atunci când a trăit pe pământ, deci Isus Iisus) Fiul Omului și Fiul lui Dumnezeu, vorbea cu o altă Persoană, din exteriorul Lui și nu vorbea sau se ruga Lui însuși. (Ioan 11; 42)
3. Isus (Iisus) făcea deosebirea între El și Tatăl și nu considera despre Sine că El este singura reprezentare a lui Dumnezeu, adică El nu afirma că El este Tatăl, ci că El și Tatăl sunt una, adică sunt în unitate. (Ioan 10; 30) Isus (Iisus) nu a spus că El este Tatăl, ci a spus că Tatăl este în El și în acest fel l-a evidențiat pe Tatăl ca fiind diferit, exterior și interior Lui. Dacă Isus (Iisus) ar fi fost Tatăl, nu avea nici un sens ca El să afirme că Tatăl este mai mare decât El sau că El și Tatăl sunt una, de vreme ce nu ar fi fost absolut nici o diferență între ei. Isus (Iisus) ar fi spus probabil că El este Tatăl și nu ar fi spus că El este în Tatăl, adică El se află cuprins într-o altă Realitate, decât Sine însuși. (Ioan 14; 11)
Martorii lui Iehova nu neagă în realitate Trinitatea, împotriva afirmațiilor lor, ci neagă Trinitatea în prezent, adică existența celor Trei Persoane, în același timp, dar în felul acesta ei rămân Trinitari, în sensul că ei recunosc că un singur Dumnezeu se manifestă în trei ipostaze diferite, în perioade istorice diferite. Chiar dacă nu îl numesc Tatăl, Isus (Iisus) din V.T. este în altă ipostază decât Isus (Iisus) din N.T.
În cea ce mă privește eu consider că problema Trinității este departe de a fi rezolvată și nu este mai clară nici atunci când este privită prin prisma doctrinei modaliste. De fapt, nici Conciliu de la Nicea nu rezolvă această problemă deoarece crezul creștin nu poate răspunde la următoarele probleme.
1. Cum poate fi Persoana lui Cristos, pre-existent, adică Cristos cosmic identică cu Persoana lui Isus (Iisus), cea istorică, care a trăit acum 20000 de ani pe pământ, identice una cu cealaltă, atâta vreme cât Creștinismul, așa zis ortodox, sau nicean susține că Isus Cristos, trăind pe pământ a fost o singură Persoană, dar cu două naturi diferite, adică cu o natură divină și cu o natură umană? Cele două Persoane, menționate mai sus, nu puteau fi exact aceeași Persoană, deoarece Cristos cosmic nu conținea și natura umană, ci doar natura divină, deci Cristos, care s-a întrupat în omul Isus (Iisus), este altă Persoană decât Isus (Iisus), care a trăit pe pământ acum 2000 de ani. Două Persoane nu pot să fie identice dacă au naturi diferite. Faptul de a îi confunda pe Cei doi și a face din ei un singur Fiu al lui Dumnezeu este o eroare fundamentală, săvârșită de către Conciliu de la Niceea.
2. Ce s-a întâmplat cu natura umană, existentă în Fiul omului și Fiul lui Dumnezeu, Isus, după ce Acesta s-a înălțat la Cer? Natura umană, care a dublat natura divină a lui Isus (Iisus), s-a ridicat și ea la Cer și s-a întors în Dumnezeu sau a rămas pe pământ? Dacă s-a ridicat la Cer, această înseamnă că natura umană face parte din Dumnezeu, în prezent și că omul, natura sa, este o parte a Trinității lui Dumnezeu. Trinitatea deci, conține și omul și nu doar pe Tatăl Fiul și Duhul Sfânt. Dacă nu s-a înălțat la Cer, decât natura divină, care exista în Isus (Iisus), aceasta înseamnă că, oricât de sfânt ar fi, omul nu poate ajunge în Împărăția lui Dumnezeu.
În ceea ce mă privește, eu nu mă simt legat de nici o doctrină și nici nu vreau să creez o nouă doctrină creștină și de aceea mă mulțumesc să am propria mea opinie, la care țin și în care cred. Rămân deschis oricăror clarificări ulteriore și resping orice constrângere, bazată pe autoritatea unei instituții bisericești, oricare ar fi aceasta. Este exact ceea ce susțin, în toată învățătura pe care eu o prezint. Fiecare are dreptul să își formeze propriile lui sau propriile ei opinii și nu este legat sau nu este obligat de nici o doctrină creștină. Eu cred că Tatăl este o Realitate infinită, mai exactă El este chiar dimensiunea infinită a Realității și că în conexia Sa cu dimensiunea finită a Realității, Tatăl s-a îmbrăcat în materie, pentru a crea forme materiale și că Fiul Cosmic, Cristos pre-existent, este chiar Tatăl, care a luat pentru Sine o formă materială, un trup material, s-a îmbrăcat în materie, într-o anumită formă de materie indestructibilă, păstrând, în același timp pentru Sine, întru totul, caracteristicile unei Realități infinite, nemărginite la nici un fel de formă. Tatăl a rămas Duh, dar a îmbrăcat și o Formă materială, pre-existentă întrupării în omul Isus (Iisus).
Același unic Dumnezeu este, în același timp, Duh, dar și Cristos, adică Cuvântul făcut Trup, încă înainte de întemeierea lumii, de fapt a oricărei lumi. Același Tată infinit, care este în același timp Fiul, în esența Sa, chiar dacă nu și în formă sau ipostază s-a întrupat și în omul Isus (Iisus), dar Acesta din urmă îl conține pe Tatăl, însă conține, în același timp și natura umană. Tatăl și Isus (Iisus) omul nu sunt identici, dar Tatăl și Cristos pre-existent sunt identici, din punctul de vedere al conținutului, dar nu și din punctul de vedere al Formei. Duhul Sfânt este aceea latura a Tatălui care se află, în același timp, în Fiul pre-existent, care s-a aflat în omul Isus (Iisus) și în orice om, care îl primește pe El. Tatăl este Duh și Duhul Sfânt nu poate fi Duhul unui Duh, ci este chiar Tatăl, în ipostaza Sa de prezență personală în interiorul a tot ceea ce este material. Tatăl și Isus (Iisus), care a trăit pe pământ, sunt identici numai dacă considerăm natura divină a lui Isus (Iisus), dar natura umană nu era și în Tatăl.
Din punctul meu de vedere, eu cred în Trinitate dar consider că Trinitatea înseamnă un singur Dumnezeu atotputernic, care ia pentru Sine diverse ipostaze, rămânând mereu ceea ce este, adică o minte universală, o conștiință a tot ceea ce există. Dumnezeu Tatăl este și în noi și în afara noastră, în același timp și atunci când El este în noi sau când El a fost în Isus, El nu s-a despărțit de dimensiunea Sa infinită și nu putea să o facă și să rămână în același timp Dumnezeu. Ca un exemplu, este cazul unui ocean, a cărui apă este turnată într-un pahar, oceanul rămâne vast, în cazul lui Dumnezeu, El rămâne infinit, chiar dacă oceanul este conținut și de paharul respectiv. Este evident că Persoana lui Cristos pre-existent nu putea să moară pe o cruce, căci Tatăl nu poate muri, fiind veșnic și că Cel care a murit a fost omul Isus (Iisus), dar natura umană a lui Isus (Iisus) a înviat și s-a înălțat la Cer împreună cu cea divină. În felul acesta Dumnezeu însuși s-a ”îmbogățit,” prin aceea că, din acel moment, Trinitatea conține în Sine și natura umană, nu doar pe cea divină. Trinitatea, în momentul de față, conține trei Persoane și două naturi, dar prin persoană nu trebuie să înțelegem ceea ce se înțelege, în mod curent prin noțiunea de persoană, în limbajul obișnuit. În cazul lui Dumnezeu, Persoană divină înseamnă ipostază, adică mod de raportare la un anumit obiect, de exemplu la om și nu înseamnă nicidecum personalitate diferită sau ordine ierarhică între Persoanele divinității.
Isus (Iisus), Fiul Omului și Fiul lui Dumnezeu a fost un om, în care a locuit Dumnezeu. El a fost o întrupare a Tatălui Ceresc, prin aceea că El a fost o Persoană, în care a locuit trupește, prin Duhul Sfânt, toată Dumnezeirea. La trup, a fost găsit ca un om, deci la trup sau după trup Isus (Iisus) nu a fost Dumnezeu, ci om. (Filipeni 2; 8) Isus (Iisus), care a trăit acum 2000 de ani pe pământ a fost și om și Dumnezeu și așa putem să fim fiecare din noi, dacă Tatăl locuiește în noi, așa cum a locuit și în Isus (Iisus). Isus (Iisus) nu mai este singurul Fiu al lui Dumnezeu, căci după ce a murit și a înviat, prin El, Dumnezeu a dobândit mulți fii și multe fiice. Isus (Iisus) omul, atunci când Dumnezeu s-a întrupat în El, ceea ce înseamnă că a locuit în El, a fost singurul Fiu al lui Dumnezeu, dar acum Isus (Iisus) nu mai este singurul Fiu al lui Dumnezeu, întrucât Trinitatea cuprinde în sine și natura umană și orcine îl primește pe Isus (Iisus) și este născut din Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, adică prin nașterea din nou sau nașterea de sus, devine și el sau și ea fiul sau fiica Tatălui și astfel intră în familia Lui. Isus (Iisus) este doar Cel dintâi născut dintre mai mulți frați, nu mai este singurul Fiu al lui Dumnezeu, deci prin El și în El, asistăm la o transformare a Trinității, căci conține mult mai multe ipostaze umane și nu doar una. Aș vrea să subliniez, încă o dată că părerile mele în privința Trinității sunt doar opinii personale și că ele nu doresc să se constituie într-o nouă doctrină creștină. Pe de altă parte, nici părerile Iehoviștilor, ale Ortodocșilor, Romano Catolicilor, Protestanților, Reformaților, Evangheliștilor, Baptiștilor, Penticostalilor etc. nu sunt decât tot opinii personale și nimic mai mult, dar care s-au impus ca niște doctrine, prin autoritatea, artificial creată, a instituțiilor bisericești. Dacă unii cred că sunt mai inspirați decât alții este problema lor, dar eu nu pot lua în serios pretenția lor de a fi singurii care au dreptate, atâta vreme cât nu pot să dea răspuns la o serie de întrebări, pe care le ridică modalitatea lor de interpretare a Trinității.